Ați auzit probabil despre contravenții și infracțiuni. Cele două sunt noțiuni diferite, cu diferențe majore între ele, motiv pentru care mi-am propus să vă detaliez despre ele.
Cele două cazuri au însă ceva în comun și anume presupun o încălcare a regulilor și a legilor. Iată ce ar fi bine să știți despre legislatie rutiera contraventii si infractiuni.
- Ambele au ca rol sancționarea unor probleme, unor tipuri de comportament care încalcă normele de drept.
- Se diferențiază prin tipul de consecințe, cât și prin procedurile pe care le implică.
Contravenția – presupune încălcarea unei legi, însă cu o consecință mai puțin aspră. Se pedepsește cu amendă sau avertisment.
Pot fi simple, caz în care sunt sancționate cu amendă și puncte de penalizare, dar și duble, caz în care pot fi sancționate cu suspendarea permisului de conducere pe o durată de minim 30 de zile, maxim 90 de zile.
Exemple concrete: dacă ați parcat într-un loc interzis.
Cât despre infracțiuni, acestea pot fi definite ca fiind abateri grave de la normele societății și/sau legile în vigoare. Pedeapsa în astfel de cazuri se referă la amendă penală spre exemplu sau închisoare.
Exemple: folosirea unei remorci neînmatriculate sau a numerelor false ori retrase. Acestea sunt unele dintre cele mai frecvente variante de amintit, însă pot fi și cazuri grave, cum este, spre exemplu, producerea unui accident, soldat cu victime și fuga de la locul accidentului.
Să vorbim despre prescripția răspunderii
Există și din acest punct de vedere o diferență. Prescripția răspunderii la contravenții este mai mică. Acesta este de 6 luni de la data la care fapta s-a săvârșit și consemnat.
Termenii de prescripție sunt diferite, în funcție și de pedepsele aplicate.
Caz concret: ați condus pe drumurile publice un autovehicul când nu dețineați un permis de conducere valabil. Pentru fapta realizată ați fost pedepsit cu închisoare de la 1 la 5 ani. În acest caz termenul de prescripție este de 5 ani.
Știați că…
Factorii care determină modul în care o faptă se încadrează ca infracțiune sau contravenție depinde de legiuitor? Însă sunt luate în calcul mai multe aspecte, de la caracteristici la valorile societății. Per general, putem vorbi despre infracțiuni când este vorba de fapte care încalcă drepturile și libertățile, pe când contravențiile sunt toate celelalte ce pot fi excluse din această categorie.
Putem consideră o faptă ca fiind atât o contravenție, cât și o infracțiune? Desigur că este posibil. Depinde și de modul în care a fost săvârșită.
Contravenție sau infractiune rutieră – când aveți nevoie de un avocat?
Vă recomand să cereți imediat consiliere juridică când vine vorba despre situații precum cele expuse în rândurile de mai sus. Asta pentru că și în cazul unei contravenții, după caz, sunt șanse să vă dovediți nevinovăția. Am avut cazuri de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal de contravenție. Viciile de procedură, lipsa unor date, pot fi aspecte care schimbă povestea legală în care vă aflați. Despre toate acestea însă putem discuta concret în funcție de cazul dat.