Avocat Drept Penal Suceava
Serviciile noastre includ reprezentarea și asistarea clienților în cadrul litigiilor penale, atât în timpul fazei de urmărire penală, cât și în fața instanțelor de judecată, pe fondul cauzei, în căile ordinare și extraordinare de atac, precum și în faza de executare a pedepsei.
Astfel, clienții noști beneficiază de:
Consultanță juridică de specialitate – Asistarea și reprezentarea clienților în fața:
- Instanțelor de judecată: Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel, Înalta Curte de Casație și Justiție;
- Parchetelelor de pe lângă Instanțele de judecată, începând cu cele de nivel inferior, până la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv departamentele specializate – Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)
- Serviciului de Probațiune;
Redactarea actelor cu caracter juridic:
- Memorii;
- Opinii juridice;
- Cereri de revocare a măsurilor preventive neprivative de libertate;
- Cereri de înlocuire a măsurilor preventive privative de libertate;
- Contestații împotriva luării, menținerii și prelungirii măsurilor preventive privative sau neprivative de libertate;
- Plângeri împotriva actelor organelor de urmărire penală;
- Cereri de liberare condiționată;
- Cereri de apel;
- contestații împotriva măsurilor asiguratorii;
Arii de practică
Infractiuni contra persoanei
Asistăm clienții cercetați penal infracțiuni de loviri si alte violente.
Infractiuni contra patrimoniului
Asistăm clientii cercetați penal pentru infractiuni de furt.
Infractiuni rutiere
Asistam si reprezentam clientii cercetati penal pentru savarsirea infractiunilor de conducerea unui vehicul.
Infractiuni de coruptie si de serviciu
Acordam asistenta juridica in principal functionarilor publici acuzati de corupție.